Categorie: blog

Nu am știut dintotdeauna „ce vreau să fiu când sunt mare

Nu am știut dintotdeauna „ce vreau să fiu când sunt mare” Eram studentă în anul I la facultatea de Medicină din Cluj-Napoca, profilul Balneofiziokinetoterapie și Recuperare Medicală. A trebuit să urmez practica de specialitate pe parcursul verii și așa am ales să învăț ce înseamnă …

De la înotător de performanță la magician pentru copii

Sunt Crăciun Alina Diana, am 32 de ani, sunt kinetoterapeut, iar în mai 2015 am pășit pentru prima dată în centrul Maria Beatrice, ca și hidrokinetoterapeut, asta pentru că apa era a doua mea casă, fiind fostă înotătoare de performanță. Înainte să ajung aici, învățam …

DUMNEZEU CLIPEŞTE!

DUMNEZEU CLIPEŞTE! Şi când o face, se (mai) întâmplă astfel de lucruri. “Nu există obstacol pe care să nu-l poţi depăşi. Nu există problemă fără soluție. Sunt două dintre axiomele ce mi-au ghidat viața, iar ambele şi-au demonstrat mereu valabilitatea. Până într-o zi când soluţiile …

Tudor este acum un școlar ambițios și optimist

,,În 2015, Tudor nu vorbea, nu era receptiv, nu mânca decât pasat, nu stătea în șezut. Acum avem un școlar ambițios, optimist, care citește, gândește, face calcule matematice! Tudor se îmbracă și se dezbracă singur, îi place înotul (merge independent în piscină); merge cu bicicleta …

Carina își folosește din nou mânuța!

„Experiența asta a pus iarăși zâmbetul în sufletele noastre Carina era un copil normal, foarte vesel care ne-a făcut viața o poveste. Însă acum un an, pe 6 mai, viața noastră s-a schimbat radical. I s-a făcut rău acasă, așa că am mers la primul …

Femei de 10 cu Marina Almășan

“…Eu însămi sunt mama unui copil cu paralizie cerebrală și cunosc problema din interior” – interviu cu IULIA GABRIELA ONAC, vicepreședinte și co-fondator al Asociației non-guvernamentale “Maria Beatrice” Mă plec în fața oamenilor care își depășesc condiția si fac minuni. A celor care au atâta …

Ne-am reunit la Alba Iulia pentru un Altfel de Spital în România.

Cu astfel de oameni alături, în 2022 Corpul de Terapie al Centrului Pediatric Național Maria Beatrice – Un Altfel de Spital, va fi gata! Chiar la construcția Noului Centru Pediatric Național, ne-am reunit oameni de business, personalități, antreprenori, parteneri, susținători, medici, părinți – beneficiari, ingineri …

Dizabilitatea în familie și impactul asupra fraților

 În acest articol analizăm cum un eveniment disruptiv important, poate avea repercusiuni greu de anticipat pentru orice familie, dar care pot fi diminuate cu ajutorul specialiștilor. Prin definiție, familia reprezintă un grup format din cel puțin doi membri, când unul dintre acești membri se naște …
RomanianEnglishGermanFrench
Call Now Button