Asociația Non-Guvernamentală
Maria Beatrice
Fondată 08.12.2010
Alba Iulia – ROMÂNIA
Construim un Centru Pediatric Național

CONSTRUIM ȘI DOTĂM

PRIMUL CENTRU PEDIATRIC DIN ROMÂNIA
PENTRU COPIII CU PARALIZIE CEREBRALĂ INFANTILĂ,
AFECȚIUNI NEUROMOTORII ȘI TRAUMĂ

REDIRECȚIONEAZĂ 20%
DIN IMPOZITUL PE PROFIT / VENIT, către
ASOCIAȚIA MARIA BEATRICE
și schimbă viața copiilor cu afecțiuni neuromotorii!

Pentru companie, costul este zero,
pentru un copil, este șansa la o viață mai bună!

  • Suntem singurul ONG care a reușit să creeze un sistem medical integrat, pentru copilul cu paralizie cerebrală, într-un mediu curat, unde familia este tratată decent și este internată alături de copilul care învață să meargă și să vorbească
  • Suntem o familie de profesori și avem o fetiță de 12 ani, cu paralizie cerebrală infantilă
  • În 2010, am înființat un ONG pentru a o ajuta pe fetița noastră
  • În 2012, prin ONG am fondat un Centru de Recuperare pentru a ajuta și alți copii cu paralizii cerebrale
  • În cei 9 ani de activitate, Centrul a susținut tratamentele de recuperare pentru peste 3000 de copii și a devenit de referință în recuperarea neuromotorie pentru sistemul de sănătate din România
  • Nu ne oprim aici pentru că nevoia e mare! Acum construim și dotăm primul Centru Pediatric din România pentru copiii cu paralizie cerebrală infantilă, afecțiuni neuromotorii și traumă

Fetița Maria Beatrice, are acum 12 ani
și inspirați de ea, prin centrul care îi poartă numele,
sute de copii din România învață să meargă și să vorbească.

PROIECT – Centrul Național de Recuperare pentru Copii Maria Beatrice

  • Centrul, în suprafață desfășurată de 4700 mp, cu o amprentă la sol de 1580 mp, pe un teren de 6500 mp, este alcătuit din două module: Modul 1 – Diagnoză și Terapie, Modul 2 – Cazare și Masă
  • Proiectul asigură:
    • Diagnoză și asistență medicală de specialitate: cabinete medicale de Neurologie pediatrică, Recuperare Medicină Fizică și Balneologie, Pediatrie, Ortopedie și Traumatologie copii
    • Recuperare medicală: Hidroterapie (3 bazine la interior, dintre care unul cu apă sărată și unul la exterior), Kinetoterapie, Fizioterapie, Terapie Vojta, Termoterapie, Terapie cognitivă, Terapie ocupațională, Integrare senzorială, Logopedie, Oxigenare hiperbarică
    • Infrastructura de familie (copil și părinți), saloanele fiind organizate în module independente, cu dormitor, balcon și baie individuală. Confortul fizic și emoțional al copilului, regăsit în mediul familial, optimizează fundamental actul medical
      Este un altfel de spital! Familia este în centru alături de copil.
    • Accesibilizare la interior prin lifturi și rampă între etaje, pentru cărucioare, scaun rulant și targă
    • Dezvoltarea unui parc dedicat terapiei asistate de animale (căluți, câini terapeutici)
  • Clădirea este ergonomizată energetic, inclusiv prin panouri solare pe principiul pompei de căldură
  • Este primul Centru Național de Recuperare construit de la zero pentru copiii cu paralizii cerebrale din România
  • Capacitate: 2000 de copii anual, în sesiuni repetitive de câte 2-4 săptămâni

ÎN TEREN – Centrul Național de Recuperare pentru Copii Maria Beatrice

Ce am realizat până acum

  • Am autorizat și construit ambele Module, 1 și 2, inclusiv compartimentările interioare
  • Am instalat transformatorul de medie-joasă tensiune, ce asigură puterea electrică necesară funcționării întregii clădiri și avem instalat contorul de gaze pentru capacitatea celor 2 puncte termice ale clădirii
  • Avem la acest moment mare parte a echipamentelor medicale și terapeutice necesare dotării centrului! Echipamentele se pot instala imediat ce clădirea devine funcțională
  • Avem o echipă medicală și administrativă în creștere, formată din 45 de angajați, cu o experiență de 9 ani pe o cazuistică complexă, venită din întreaga țară la actualul Centru Maria Beatrice
  • Total sumă investită în construcție până în prezent: 1 080 000 Euro, exclusiv din sponsorizări și donații

Ce ne propunem pe anul 2021

  • Montarea tâmplăriei exterioare pentru Modulul 1 și Modulul 2
  • Realizarea instalațiilor (instalații electrice, sanitare, de încălzire și dezumidificare, instalații PSI) și a finisajelor interioare pentru Modulul 1- Diagnoză și Terapie
  • Branșarea întregii clădiri la canalizare și apă curentă, existentă stradal
  • Darea în funcțiune – anul 2022 (pentru modulul 1 care asigură terapia)

De ce construim un Nou Centru?

Pe scurt, pentru că nevoia e mai mare decât ceea ce putem oferi acum. Ne dorim să ajutăm cât mai mulți copii în nevoie!

Actualul Centru Maria Beatrice funcționează de 9 ani la demisolul unui cămin pentru persoane vârstnice, are 1000 mp, 24 de săli funcționale și este deservit de 45 de angajați, 40 % demisol, 60 % subsol și nu are curte.

  • Vrem să ieșim la suprafață, copiii să aibă un parc de joacă dedicat în care să socializeze, iar familiile să lege prietenii
  • Spațiul actual nu permite instalare de aparatură medicală pentru diagnoză și control
  • Centrul asigură zilnic terapie pentru 80 de copii, iar anual, în sesiuni repetitive de câte două săptămâni, pentru peste 500 de copii și este saturat la maxim. Solicitările la acest moment depășesc 1000 de copii pe an, astfel că există liste de așteptare și de 3-6 luni
  • Familiile care vin în terapie sunt cazate în apartamente răspândite în întreg orașul, iar deplasarea la centru pentru copiii având afecțiuni post-traumatice este extrem de dificilă

De ce nu merg aceste familii la centre de recuperare de stat?

Pentru că nu sunt condiții adecvate nevoilor lor și, pentru tratamentul lor, fiecare zi contează.

Copiii mici sunt internați mai mulți într-un salon. Plâng ziua, noaptea, își deranjează somnul, în multe cazuri se îmbolnăvesc unii de la alții sau din mediul spitalicesc, astfel că sunt extenuați în timpul procedurilor de recuperare și nu dau randament.

Mediul spitalicesc nu consideră familia ca fiind un partener în recuperarea copilului mic și este tratată ca atare. Mama doarme pe un scaun lângă copil sau în cel mai bun caz ghemuită la picioarele copilului, presiunea psihică și extenuarea fizică pe parcursul internărilor multiple își pune amprenta asupra familiei care dezarmează relativ repede și pierde consecvența în abordarea terapeutică.

Ce aducem nou cu acest Centru Național de Recuperare ?

Tot ceea ce copilul cu afecțiuni neuromotorii și familia sa au nevoie pentru o viață mai bună!

Un pachet integrat: Diagnoză, Terapie, Casă, Masă, Familie
Infrastructura pentru confortul copilului și al familiei: dormitor, balcon, baie individuală.

Experiența de 9 ani ne-a învățat că pentru copilul mic, 40% din reușita terapeutică înseamnă starea de bine a copilului, care se poate realiza doar în sânul familiei: mama, tata, frățior, surioară .

Familia copilului, cu afecțiuni grave pe termen lung, accesează multiple sesiuni de recuperare medicală atât în țară cât și în străinătate și este foarte documentată devenind astfel un partener real și participă la întreg procesul terapeutic al copilului.

Ca părinți ai Mariei Beatrice știm cel mai bine care sunt nevoile acestor familii și ale copiilor lor.

Facem un Altfel de Spital în care Familia este alături de Copil.

Povestea lui Filip

Filip s-a născut la 14 august 2018.
După o sarcină normală, în urma unui traumatism la naștere, Filip a primit diagnosticul de „pareză totală de plex brahial, hemipareză facială dreapta”.
Medicii au fost foarte sceptici în ceea ce privește recuperarea funcțiilor mâinii și practic nu i s-a dat nici o șansă.

La vârsta de 2 luni și 3 săptămâni a început însă terapia la Centrul Maria Beatrice.

Acum, la vârsta de 2 ani și 7 luni, Filip este un copil normal care își folosește ambele mâini și care se bucură de copilărie!

Sunt mii de Filip în România
care au nevoie de o șansă!
Împreună putem să rescriem
povestea acestor copii!

Ca ONG nu putem schimba totul, DAR,
cu sprijinul tău și al companiei la care lucrezi,
putem face o schimbare în bine
pentru mii de copii din România!

Alte modalități de sprijin:

  • Trimite VREAU prin SMS la 8845 – donație lunară de 2 EURO
  • Redirecționează 3,5% din impozitul pe venit salarial prin formularul 230
  • Donează direct prin transfer bancar: RO81 BRDE 010S V260 8578 0100 deschis la BRD, Asociația Maria-Beatrice.
  • Spune și altora despre noi și transmite-le aceste informații! Fiecare mesaj care ajunge la oameni buni ne ajută în misiunea noastră!

În numele tuturor copiilor
cu afecțiuni neuromotorii,
ÎȚI MULȚUMIM
pentru orice modalitate de sprijin!